Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a ratat victoria categorică împotriva lui FC Voluntari, pentru că este plecat la Muntele Athos, unde a participat la o slujbă de 11 ore.
Partida dintre FCSB și FC Voluntari s-a disputat luni seară, pe Arena Națională, în cadrul etapei a patra din play-off-ul Ligii 1, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 4-0, după golurile marcate de către Darius Olaru (min. 5), Ianis Stoica (min. 26) și Florin Tănase (min. 70 și min. 78).
Gigi Becali a plecat în urmă cu câteva zile la Muntele Athos, însă recent a apărut o fotografie cu patronul lui FCSB în biserică, la o slujbă la care a stat timp de 11 ore.
Gigi Becali nu a participat singur la slujbă, ci alături de Mihai Stoica, managerul general al lui FCSB, Florin Vulturar, cunoscutul impresar, Alexandru Tudor, fostul arbitru și actual consilier la FCSB, dar și Mihai Mincu, ginerele patronului lui FCSB, soțul Teodorei Becali.
Sursă foto: Digi Sport
La plecarea din România, Marius, un admirator al lui Gigi Becali, și-a dorit o poză cu cu patronul de la FCSB.
„L-am întrebat: «Tăticu’, fac și eu o poză cu tine?». Mi-a răspuns afirmativ. Am făcut o poză cu el și m-a întrebat unde mă duc, i-am zis că la muncă. M-a întrebat dacă am copii și când i-a zis că am trei copii, a scos portofelul și mi-a dat 200 de euro, să am pentru ei.
Era îmbrăcat foarte simplu, oamenii treceau pe lângă el și nu îl recunoșteau. Eu cred că Gigi Becali este Dumnezeu pentru mulți oameni care au nevoie. Ajută pe toată lumea fără nici cea mai mică reținere”, a spus Marius, potrivit Cancan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER